nu-mi mai încape sufletul în trup
m-oi fi rărit
pe gura ce mi-e sită de cuvinte
îmi pare că sunt mort
și c-am trăit
într-un alt Rucăr mioritic și cuminte

//

în dâra cauciucului m-am rupt coltuc
pe două pâni
sau poate pe călcâie
și m-am întors –
nu știu unde să duc
aluatul cu lumină de gutuie

pe uliți oamenii strigau:
- eu pentru mine văd aud spun mai departe

e pricina din care m-au zgornit -
răspunsul sincer: Eu sunt CarTe

\\

din orice parte vii
în centru-i o statuie
cu baioneta îndreptată către cer
nu va mai fi război
iar țara nu e
a celor care sunt doar calcar
apoi pier

dintre ostrețe
iese-un ciobănesc fără stăpân
îmi prinde mâna între bale
nici nu mușcă
nici nu fuge
câțiva bătrâni se-nchină
n-au văzut
un câne să se lumineze de la sânge

deodată
crucile înmuguresc
iar ulii se rotesc semn de secundă
mă simt sub ceasul iernii urs bătrân
sau peste pielea goală port o bundă

\\//

unii mi-au zis:
- ești demodat nu sunt la modă
coperte între care te-ai născut

Eu închid CarTea
o să-mi cresc copiii
convins că-i o poveste care le-a plăcut

//\\