Imaginează-ți
o scenă cu spectatori invizibili
provocat de înnoire jucând rolurile principale
în față
pe scaune așezate-n semicerc
într-o sală în costume vechi
toate zilele atente
disciplinate precum un public pretențios la filarmonică
aria asta o ascultă din ce în ce mai des
fără oprire neliniștea dragostei
prin toată compoziția sentimentelor
o muzică-n pieptul meu
apropie-te și ascultă
începând cu aplecarea respectuoasă a zilei de luni
nu știu ce instrument mi-e inima
în ce orchestră-mi cântă
șirul robit al clipelor spre frumusețea ta
dacă ți-aș spune ce înnoire-mi ești
m-ai trece
în dreptul celor ce și-au pierdut timpul cu dragostea