Mi-am promis parada adverbelor de timp.
Când mi se va deshide podiumul plin cu sine
Cu intenții de vină spulberată pe umeri
Ca un șal înțepător dar călduros.

Între timp voi acomoda sunetul la viteză,
Spumegând o deziluzie roșie pe covor,
Obținând o imagine duioasă
A unui dor, amor, fior.

Atunci sunetul voalat al florilor
Va expira în vază, a prea mult pesticid.
Oricum creatorul de modă le-a primit
În semn de fericire.
Lumina blițurilor va sparge retina
În convulsii de piatră-nfiptă pe-o foaie.

E complicat tot drumul cu idei
Pentru că pașii exersați nu sunt balet,
Sunt salturi mortale până la iubiri
Când sufletul se vede dezmembrat
Fără adverbele de timp ce-mbracă viața
Pe-un podium destrabalat.

Și-n toată parada acestor vectori,
Mireasa strălucește unic și fin,
Singură, fară adverb de timp:
Iubire, tu…