Sunt sigură că îmi rămâne mărgeaua asta de lumină
strânsă în gură- pe pulpe se bate ultima streașină de cer
a ninsorii; curge în râu plesnind în crenguțele de zahăr.
Îmi amintesc de tine, stăteai de vară strângând din umeri
scamele roșii ale fularului; tu ai știut cine crapă mai bine
lemnele în curte, cine leagă mai strâns calul în grajd
și ușa la șopron, penele cum asiduu vâslesc din ele degetele
butucănoase ale iorgului.
Nu, la asta nu te-ai fi gândit, că e un fir, un baiț de
carne fragedă scoasă în umbra bucătăriei.
Ajunul se amintește din jarul nucilor ce le trecem prin sobă,
și pipa o lungim în televizor ghicind fiecare lacăt de porțelan
la ușile de staniol și beteală; schimbă-mi canalul, respiră
la tâmpla mea cu feștila glasului tău de casă,
răpune-mi micuța lume ce pleacă dintre toate singură capul
peste câmpie. Sunt sigură că ora asta îmi rămâne, între
palme,cu funda dezlegată și pusă din nou.