pulberea drumului cu grijă ne va îmbătrâni cu multă răbdare
există oameni cu gura amară
există oameni care trec în convoaie spre lună
pierrot face tumbe pierrot se aruncă de la ultimul etaj al fanteziilor sale
planează peste acoperișurile cele roșii ale unui oraș nevăzut

cine e cel care mănâncă la aceeași masă cu tine
cine e cel care bea apă din aceeași fântână
și cine sunt oamenii aceștia care există independent de voința ta
îți umblă prin vene îți decupează cu multă dragoste ferestre
prin care să privești înserări deocamdată neîntâmplate

teribile animale călătoresc prin lumea închisă
poemul se scrie cu sânge spun unii caută soarele ieși din lună spun alții
patima-i vie înserarea e atât de aproape
mamă unde e nordul promis și unde se duc visele dimineața

*

în munți așteptarea e doar o poveste dincolo de ei suntem matrozii cuvintelor noastre
ninge pe calea victoriei am văzut o fată care purta o pasăre cântătoare pe umărul stâng
am mai văzut și umbra lui Dimitrie Stelaru alunecând peste poduri
“să nu te apropii de sufletul meu când sunt plecat” strigă el

ninge pe calea victoriei în lipscani chiar și în drumul taberei
trec la pas ușor alți oameni pentru ziua de mâine
oameni care pleacă spre nord odată cu visele
dimineața

pierrot face tumbe



ascultă poezia în lectura autoarei