ai mereu ghimpi în coasta rahitică mirosind a remușcări și dorințe neîmplinite
oblici încovoiați sau ovali închid între mandibulele lor de lemn putred
un cap pletos de nevastă o gheată murdară o fotografie zimțată
și o țară pe care ai văzut-o numai cu pupila înglodită de înserări cenușii
toate zilele tale au purtat nume de bastarzi și au mirosit a tămâie
nimeni nu te ține minte ai locuit o secundă în mijlocul hămăitului turbat al câinilor apoi
între înjurăturile strepezite ale fraților tăi care te acuzau de indiferență
nu ai avut niciodată o inimă a ta unde să îți ascunzi mirările
nu te-a întrebat nimeni ce e viața pentru că ai fi răspuns fâstâcit
că viața înseamnă să ai bani de pâine și căldură în toiul iernii
puținii tăi vecini de puls se numesc simplu și prostesc prieteni
nu sunt decât inși cu aceeași biografie
te-ai născut om și asta a fost teribila ta greșeală restul
sunt reproșuri pe care o să ți le recit
cândva