nu mai cauți nici o privire
să-ți arunci singurătatea în spuma clipirii cuiva
evit ochii
în această stare ei îmi par ca apa mării
plină de corăbii rătăcite
care nu-mi văd orizontul sufletului
în această stare
las sucul ierbii secerate
să-mi curgă pe piele
ca un afluent al sângelui
în starea aceasta
mi se-mpresoară lumina lunii
pe nervi ca prima zăpadă
și orice umbră se lasă
de mișcări țesută în ecou
de plisc la naștere stricat în ou