22:13

S-a trezit după un urlet stins
și-a spus că ultima picatură
a atins podeaua și s-a magnetizat
cu sufletul pe lemnul rece.

Cu un ultim jurământ a deschis tăcerea
și a modelat-o după carnea sfâșiată
din nucleul durerilor sale metalice.

Mâna se întinde tremurând spre lama
deja crestată a mia oară și plânge acid
pentru că nu mai mușcă decât dintr-o
umbră difuză deloc trupească.

Din pat se scurg aproape cu zgomot
dorințele încălecate pe spaime
și gândul fuge lacom spre tundra
amintirilor gri vopsite-n tempera.

Perdeaua cade brusc acoperind visele
altora binențeles și paharele par
tot mai indepărtate de degete
se golesc singure cu patimă.

Nimănui nu-i pasă dacă mai simți ceva
căldura sau indiferența tinde spre
claustrofobie imorală și simți că zbori
fără sens ca după verde clasic fără tutun.

22:14

Ea adoarme cu spinii în palme
iar tu nu știi dacă mâine mai poți zâmbi.