Din norii de pe bolta înghețată
Ning lacrime, căci cerul plânge
Și luna-aduce cu tristețea-i toată
Ninsorile cu picături de sânge.

În viscol suflete se deslușesc
Și ghemuiți, la focuri ei rămân
Cu voci metalice își împletesc
O odă a zăpezii, un colind păgân.

Un poet-și lasă sufletul, un fulg martir
Să cadă și să piară pe pământ
Și mii de suflete vor ninge-n cimitir
Scriind o poezie veche pe mormânt.

Din reci troiene se ridică un castel
Cu turnuri unde stele albe ard
A lor lumină din acest păgân pastel
Acoperă tărâmul ca un fard.

Furtunile de sânge și zăpadă
Se împletesc într-un învinețit apus
Cetatea albă și lumina fadă
Sunt spulberate din tabloul descompus.

Se sparge cerul sub povara gheții
Și cade în bucăți de sentiment uitat
Îți rătăcești vederea și cărarea vieții
Pierzându-te într-un peisaj denaturat.

Căci iarna moare scufundată
În sentimente înghețate
Cu toții mai murim o dată
Pentru a ne renaște.