de câteva luni fosta muza mi s-a rătăcit printre scaunele goale din jur
acum trupul îi atârnă flasc de un ultim poem, un fel de cracă plină cu mere viermuite
nu a murit, pur și simplu nu mai respiră în universul meu
corpul ei astral a fugit într-o țară în care am jurat că nu mai calc niciodată
are un zâmbet panicat, de păpușă stricată pe care o arunci în spatele sobei fără interes

tot ce trebuie să fac e să-mi ascut binoclu
și să deschid condica de sugestii și reclamații
muza trebuie să aibă sânii mari și câteva zâmbete
nu prea multe
câteva pachete de țigări
să le fumăm împreună în nopțile prea moi pentru oasele noastre
și mai presus de toate să aibă aripi largi
cât ale lui Icar
să putem decola de pe inima mea în voie
spre orice colț al unui poem de dragoste