în orașul ăsta
doar aerul mă recunoaște
se gudură prietenos trecem peste linia pragului cu aceleași gheare mă-nfășoară strîns așa cum stau cu
o umbrelă neagră și un carnet pe genunchi încercuind ultima adresă unde nu te-am găsit
cînd joacă un rol oamenii se-nsuflețesc
trebuie doar să deschid o ușă expresia de pe fața celui dinaintea mea se schimbă ia avînt în plus sau în minus
/în fond toți am împușcat pe cineva măcar cu o pușcă de lemn/
azi deschid și-nchid uși experimentez să-mi umplu timpul să nu plîng

mulțimea care a nimerit între noi ne tot diluează
un punct luat de apă în mers dărîm piesele de șah alerg încontinuu
și totuși literele se alungesc se micșorează se scutură intră în inele acvatice rimelate
lumea mea se-mparte la doi: unul care afirmă
celălalt care spune mereu nu
unul care face
altul care spune că degeaba așa nu e bine
îmi așez mîinile cu unghii în formă de floare
le smulg mă iubește nu mă iubește

cîini și oameni pisici la gunoi sticle și zoaie
papuci scîlciați
o fată cîntă la chitară în lumina gălbuie
pînă se face scrum