E pace-n jurul meu și-mi este bine
Și cu sfiala răsăritul îl privesc,
Să văd cum astrul zilei iarăși vine
Să încălzească raiul pământesc.

Privesc cum razele-i alungă ceața,
Pătrunde până-n satul amorțit
Și parcă strigă tare:-Bună dimineața!
-Hei,gospodari,hai, nu va-ți trezit?!

La viață apoi satul se trezește
Și merge fiecare-n treaba lui.
Doar eu rămân că totul mă uimește
Și-aștept să dau binețe soarelui.

Privesc spre el și...Doamne,parcă-i viu!
Cu plecăciune-n față-i mă închin
Și îmi promit c-o odă am să scriu
Menită răsăritului sublim.

Și-mi văd de scris că știu că el urmează
Pe calea lui de sus, pe bolta albastră
Și-atunci când va ajunge la amiză,
Cu dragoste-mi va bate la fereastră.

Și apoi stăm de vorbă doar puțin.
Îmi spune tot,da,tot ce e de spus,
Răsuflă ușurat cu-n lung suspin
Apoi coboară-ncet,se duce spre apus.

Acolo, când ajunge,privește înapoi
Făcându-ne din raze un semn de bun rămas.
Șoptește-ncetișor:-O să mă-ntorc la voi.
Fără căldura mea eu nu vă las.

3 august 2008