Arunc în patru vânturi, sub cerul gri al lumii,
Eternele pustiuri căzute în ninsoare;
Arcuș cerșind viorii, sonată-n tremolare,
În ceruri peste ceruri m-ascund de pânda humii.

Arunc în patru vânturi, de zbucium lung deșarte,
Amare, pustiite, chemând agonic jarul,
Semințele regale nedeslușind hotarul
Ce prinde-n chingi lumina și umbrei o împarte.

Arunc în patru vânturi, descătușate-n hoardă,
Secundele vâltorii, de rostul alb învinse;
Din zodii de cenușă, se ’nalță neatinse,
Foșnind în fructul ultim, tăceri în canonadă.

Arunc în patru vânturi, sub bolta înghețată,
Ecoul altor vremuri, un basm ce-a fost odată...