Doare tăcerea ce-mi cade pe suflet
Și din cutie iese, pe furiș, un urlet.
Aleargă sub lumina de gheață, uscată,
Atârnă de lacrimi ce n-o vreau udată.

Urletul surd se pierde în vale, ecou,
Atinge petale de șoapte-adormite-n cavou,
Lovește umbrele negre,-nlemnite din nou,
Atingeri ce sfâșie sunt pentru urlet cadou.

Rămâne pustiit sufletul ce nu demult a adormit...