Vei rămâne în lumea ta chiar dacă sunt atâtea mâini care trec prin piele,
Trec prin simțuri ca prin ceață
Și-ți ajung acolo unde te-ai ferit mereu să pătrundă o mână străină,
La capătul liniei lumii tale,
Să te apuce de rădăcinile gândurilor,
Să te scuture,
Să te trezești în tine complet singur ca și cum ai căuta insula pierdută în tine
Și găsită pe internet printr-un motor de căutare.
Lumea asta din camera pe care tu ai ales-o cu degetul va lua orice formă vrei
De la buricele degetelor la cel mai mare ceas din vârful Terrei
Ce ni se pare nouă rotundă sau ovală când o rotim pe degete.
Mâinile alea încearcă să scoată eul din tine,
Îți alunecă ușor mâna de pe un obiect pe altul ca și cum realitatea devine alunecoasă
Și aluneci, te agați de toți care oricum trec pe lângă tine,
Cuvintele ne curg amândurora între tâmpla ta dreaptă și cea stângă a mea
Chiar dacă ne despart două orașe și-o mare și fosa marianelor devine tot mai mică
Mai adâncă e rana din minte
Până ne găsim rosturile întoarse pe dos , stoarse pe marginea drumurilor,
Timpul curge împotriva noastră și ne bate în ceafă ca o pendulă
Tic- tac.
De-a lungul bordurilor se scurge spre canale gustul amar al faptelor.
Tac-tac.