Un fir din albul borangic
Și-un altul roșu de lânică,
Îmi răsucea, pe brațul mic,
Iubita, draga mea bunică.

Stăteam supus, nedumerit,
Dar mă-ncânta blânda-i lumină,
Când glasu-i dulce, molcomit,
Legenda începea să-mi spună:

-Roșul e sânge de flăcău,
Vărsat în lupta pentru Soare,
Răpit, în taină, de-un zmeu rău
Și-ascuns în peșteri spre uitare.

Trei anotimpuri s-a luptat
Voinicul nostru din poveste,
Dar sufletul i-a fost curat
Precum e neaua de pe creste.

Zmeul a fost atunci înfrânt!
Fărâme-n zări l-a purtat vântul!
Eliberat, c-un nou avânt,
Soarele-a-mbrățișat pământul,

Și-au răsărit pe dată flori,
Fărâme mici, imaculate,
Purtând doar albul din culori,
Simbol al vieții ne-ntinate.
............................................

De-atunci, copile, prinși de dor,
Când Iarna mai colindă țara,
Noi împletim un mărțișor
Să vină iarăși... Primăvara!