Cad suflete retezate ale unor eroi falși
Ce pentru ei pușca era statuie ,
Și au ucis cu a lor mână criminală
Speranța unor oameni și sufletele lor îmbibate cu durere

Nu le era greu să spună stop
Vedeau că în jurul lor rămâne doar durere,
Dar nu, cu fruntea în jos și ochii închiși
Au tras în ei, căci pe atunci aveau putere

Multe mame au plâns, multe suflete s-au stins
Nu a rămas decât țărâna însângerată,
Clipe, vise, amintiri
Și speranța că răzbunarea nu va fi oarbă

Și au trecut ani și ani de atunci
Și parcă puterea eroilor, nu mai e ce a fost odată,
Acum sunt doar niște stafii bătrâne și speriate
Ce așteaptă ziua judecății ce pentru ei va fi întunecată.