pe birou stătea uitat creionul gri, cu mină neagră și cu vârful
rupt într-o vreme în care pasiunea lui era hârtia
într-o vreme în care hârtia nu flirta cu stiloul
într-o vreme în care mina nu era neagră
într-o vreme în care el era viu... colorat

s-a plâns creionul că vrea o pasiune nouă
știa că pot să o găsesc, doar eu sunt omul
avea vârful rupt – dintr-un sertar de gând am scos ascuțitoarea
am luat apoi ascuțitoarea și creionul
și i-am așezat, ca din întâmplare, unul lângă celălalt

mi-a mulțumit smintitul și s-a aruncat
cu fruntea înainte, după prostu-i obicei, în noua lui pasiune
ascuțitoarea l-a primit goală, cu plasticul deschis, cu lama ascunsă la spate
așteptând să-l înghită, să-l roadă bucată cu bucată
să nu-i mai rămână nici negrul de mină
și așa a fost

creionul și-a simțit vârful din nou
și-l vroia din ce în ce mai mare
și se învârtea tot mai vârtos, până în nesimțire
fără șansa de a înjura cel puțin pe om

ascuțitoarea a împins resturile afară, le-a tușit
și a rămas din nou goală, cu plasticul deschis
dar ea nu mă roagă nimic, niciodată
știe că în curând se va plânge un alt creion