m-am trezit numărând
ca o autistă în pijama pe balcon.
număram mașinile care treceau
dar între timp mă gândeam
la toți pacienții
la toate accidentele auto
la toate accidentele aviatice
la toate traumatismele prin plonjon în apă
și la cele prin cădere din copac
mai ales din cireș.

(oamenii cad des din cireși. asta e o chestie pe care n-o afirm la întâmplare. dacă aș vrea aș putea s-o argumentez statistic după ce aș termina de numărat aici pe balcon.)

nu am întârziat la raportul de gardă
nu m-am enervat la semafor
nu am așteptat liftul 10 minute ca abia apoi s-o iau pe scări
nu mi-am pierdut a nu știu câta umbrelă cu sărutul de klimt
nu m-am opărit cu cafeaua



lumea a luat-o încet pe șosele prin aer pe apă pe scări

lumea are un ticăit ca un ceas vechi de poștă

lumea s-a urcat în tramvaie trenuri avioane vapoare



e ca în primele 10 minute din filmele americane de acțiune
totul se mișcă
doar eu stau și număr
nimic nu mă oprește. pot să ajung
la infinit sau la miez
sau poate în cu totul altă parte

totuși

nu-mi amintesc unele amănunte
cum ar fi
cauza morții.

și nu-mi amintesc
anotimpurile.