am știut să îmi apăr pielea, pentru că m-am născut la sfârșitul unui octombrie, cuprins de melancolia trecerii... cu pieptul plin de săgeți cu lumină dulce, cuprinsă și ea de melancolia trecerii...
vedeam prin lucruri și oameni, peste lucruri și oameni! am pus mare preț pe rostul trecerii! și tot ce a fost mai bun în mine am trecut în copilul meu... și zâmbetul, și privirea care nu se înșeală, și gândul curat, și dorul de adevăr... pur și simplu, am crezut în mine, în ziua de mâine... și chiar dacă ea m-a amânat, am purtat aripile speranței...
azi, după ce mă uit în urmă, mă înfior! ca o poartă de fier... și scârțâi! am pariat pe vis și dulceață! pe jocul cu da și nu! și dacă renunț să mă mai păcălesc, este pentru faptul că, undeva... cineva mă iubește, simplu și fantastic! și mă bănuiește în melancolia unui păr învechit de vreme... aproape de sfârșit, ca o copilărie înțeleaptă...

24 februarie 2009