Construiești un castel din hîrtie apoi îi dai foc singur
ești un mic dumnezeu rușinat de creația sa
fericit pierzi măsura timpului respiri tot mai rar
ca într-un exercițiu impus. A doua zi
găsești un iepure alb în locul mulțimii îndoliate
tu nu ești vinovat
tu nu ții oglinzi în casă tu te iubești pe ascuns apoi
umbli hipnotizat cu mîinile înainte
soarele e împins într-o parte
în trei zile cerul e vindecat
așa cum treci pe străzi aplecat în
față ca un lăutar peste vioara lui obosit
ireal pare totul în imaginația ta monstrul
e ucis a nu știu cîta oară de copilul cu o nuia în mînă
absurd strigi spaima te trage afară din somn
haosul poate fi pur și simplu o convenție oarecare o
încăpere cu toate ușile și ferestrele deschise
în care nu intră nimeni pînă la sfîrșit.