când te desparți de o femeie care te iubește
e ca și cum te-ai despărți de o zi toridă
puțin bronzat, puțin ars
pielea are încă ruj persistent
până acasă lumea te privește complice

apa rece îți spală picioarele și acum
în urma ta pe stradă se nasc pescăruși
sângele circulă mai bine ca după o cură heliomarină

un cufăr vine mereu la mal, este al ei sau poate al alteia
niciodată nu-l vei deschide, vei trece anost și gol
de la un țărm la altul
toxicoman cu nisipul prin vene
adăpat din sânii mei albaștri
dialectica amoroasă nu-ți aparține

“viața este în altă parte”, îți amintești de Kundera

inima ta este o sală de cinematograf
aici rulează mereu același film mut
unde eu rătăcesc o mie de ani
nomadă prin trupul tău, adun crengi, construiesc o colibă

tu ești iubitul deportat în fiecare spectator
vreau să-ți deschid acest poem ca pe-o ușă
pe unde să intri și să cazi obosit
pentru o viață, două sau trei