ai suficientă putere să alegi un copac putrezit,
și încă visând torni pe pământ
muzica închisă într-o sticlă din timpuri străvechi;
toată această fugă se-ntețește când apari lângă mine,
și-ntoarce pe dos mașinăria
atârnată de ultima bucată de soare.

sub pălăria cu boruri largi e răcoare,
însă muțenia ta e o pânză furată de vânt!

în zadar alergi după ea prin briza unei mări încordate,
știi că oboseala, plăcută de altfel, te-nvinge
și te căiești în timp ce ești vorbită de bine.
îți spun că te iubesc și se face întuneric.

atunci începe risipa,
așa am ajuns primul pe lista de dispăruți.

nimicurile din reclame se-nghesuie pe tarabe,
de sub care un singur copil strânge resturile.
vom pleca și de aici și vom lua cu noi mostre
din disprețul celor pe care-i strângem la piept.

el e laptele celor cu umărul dezgolit
și mierea celor ce simt
că moartea lor transmite cuiva putere de viață.