Pe Alkonost dacă se-ntâmplă
să-i fii vreodată tovarăș de drum
o simți la început ca
pe o haină la care ai mereu
câte ceva de îndreptat cu buzunarele-i
prea adânci încât
bucata de pâine pe
care o îndeși în ele
este întotdeauna aruncată afară cu
mânecile care îți atârnă de pământ de
parcă ai vrea să mături
cu ele tot praful căzut
peste tine de cele
mai multe ori
mai ales la răspântiile fără
semne indicatoare haina
aceasta de pe tine își desface
toți nasturii și te trezești
că pieptul ți se revarsă afară
cerșindu-ți știința

se zice că visând uneori
te lovești de penele
ei arcuite și nu te mai poți
trezi
am auzit că înțelepții
se feresc să se îndepărteze de ce
știu toți oamenii
de frica de a
nu da din întâmplare peste bufnițele ei
am auzit vorbindu-se
despre Alkonost
cu gura plină și cu degetele
unsuroase șterse pe cămașă
am auzit poveștile
unor călători despre
care se spune că
rătăcesc și acum pe drumuri
pentru că au sărit
în ape în zilele de liniște
cuprinși fiind la urmă de furtună
am auzit multe cântece
strigate din buze groase
am auzit de pictorii
care i-au cioplit chipul
în piatră și care
s-au văzut pe ei împărțiți în îndoială

știam și eu multe despre
pasărea acelui paradis
al cărui nume
nu îl vom cunoaște îndeajuns
fără o analiză
mai serioasă
dar de fiecare dată
o voce căzută în noi
ne fură fără să ne mai dea înapoi
timpul