E-ntuneric afară, și-i vânt și furtună
Și plânge pădurea, căci fulgeră, tună,
Plecându-i stejarii ce par să se-nchine
Blestemului sorții și forței divine.

Și plouă cu lacrimi, cu foc și păcate,
În sânul bătrânului cer adunate
De spintecă norii, și cad pe pământ,
Și sapă alert, și tot mai adânc...

O mare se-ntinde acum sub tăria
Din care cu sete trimis-a urgia
Părintele. Totul e-n somn și-n visare
Neant s-a întins și-a-nghițit tot sub mare.

Cum Utnapishtim în vechime columbul
din arcă-l mâna să-i dea semn că pământul
e nou; tot astfel mă avânt și-mi zvânt ochiul,
La geamul prin care privisem potopul.

Miracol divin! Providență cerească!...
Un sfânt curcubeu parc-așteaptă să iasă
Spărgând burta leneș-a norului care
Ucis-a păcatul și viața în mare

Nici Platon, cu-a sa teorie ce spune
Că sufletul ca-ntr-o-nchisoare rămâne
în trup, n-a putut să-mi suprime speranța
Că moartea din apă va genera viața.

Stau încă la geamul obscur dinspre care
Privisem demult ultimul strop de soare.
Azi arde din nou!.. iar Scânteia ce-l mișcă
Îmi umple de sens existența-mi sinistră!