Zbori fluturaș în lumea ta catifelată,
galben și mov sprințar pe fir de apă,
în vise fumurii cu iz de altădată,
surâs vibrând pe-un portativ de-o șchioapă.

Nu știu cum poți să râzi atât de mult
și să ne molipsești așa-ntr-o doară,
evaporând al gândului tumult,
cu dulcile-ți clipiri de aripioară.

Săruți la flori... și una nu-i geloasă!
Își dăruiesc esențele albastre,
le împletești în mreaja ta voioasă
și pleci râzând cu inimile noastre.

Zbori fluturaș în lumea ta catifelată
și lasă-mi inima acolo să vibreze
înaltă și profund învolburată
pe ritmuri fermecate să danseze.