Simt ca usa aceea imi e inchisa.
Eu,acea carte larg deschisa
Is la pamant de indignare!
Cu ce am gresit atat de tare?

Am pus inima pe balanta,
Daca mai are relevanta,
Si din ea au iesit stele,
Lume multa cautand prin ele.

Cum ziceam,eu sunt o carte,
Deschisa mereu, in alta parte.
Insa, acele minunate file pozitive,
Sunt intinate si radioactive.

S-au folosit de sufletu-mi candid,
Care era un sfaraitor carbid,
Speculand bunatatea mea,
Hranindu-se rapace si avid din ea.

Am in palme stropi de sange,
Lacrima din ochi acelasi lichid prelinge,
Oftez adanc si-i inteleg.
Nu ma razbun, nu-s bun strateg.

Si cand or sa creada ca m-au invins,
Vor da de falsul Paradis,
Frumosul un recul o sa le fie
Dar,eu nu mai sunt! Restul e poezie...

Or sa caute disperati un umar,
Nu vor gasi, is putine ca numar.
Si-abia atunci or sa inteleaga
Ca acea carte mai e dar, nu-i intreaga!

Foile i se vor transforma in cristale,
Nemaiprimind a lor reala jale,
Intrebandu-se, de ce oare
Acel umar este rece? Si moare...