Mi-am tăiat ideile pliate peste un adevăr maleabil
Și din ele au țâșnit sunetele unui dor inefabil,
Împroșcând tăcerea și despicând aerul elastic
Ce se întinde între sinele străveziu și un om de plastic.

Mi-am sfredelit muțenia învelită în necunoaștere
Și din ea s-a scurs strigătul prefigurând naștere,
Am împăiat emoțiile cu forme animalice
Și le-am turnat în cuvinte scrise cu caractere italice.

Traiectoria unei târfe mi-a intersectat idealul,
Mângâierile ei mi-a pângărit templul în care era închis irealul,
Am sărutat buzele senzuale pe care erau imprimați amanții goi
Și iubiții au sărit pe mine mirosind a gunoi.

O vestală a început să facă curățenie
Prin casa iubirii năpădită de urâțenie,
Lucrurile prăfuite vorbeau limba purității,
Suprafața lor s-a crăpat și a căzut stratul vanității.

Vederea îmi era umbrită de desuet
Ce cânta cu superficialul în jalnic duet,
Am decojit orbul ce locuia în pupilă
Și am extras fructul vederii strivit pe albă filă.

Am desfășurat cuvintele pe axa poeziei
Și axa s-a încovoiat presată în menghina ereziei,
Am țesut din sensuri o rețea pliată peste ochii – spot
Și doar lumina poeziei s-o descifrez în viață pot.