Politica băncii


Avusei un card cândva,
Lucrasem pe undeva,
Îmi rămase niște bani,
Și trecuse ceva ani.
Tot primeam câte-o scrisoare,
La bancă având chemare,
Că aveam ceva de plată,
Ca și cum de dat o rată.
Nu mi se părea corect!
Nu era nici înțelept,
Datoare nu mă știam,
Căci pe card, bani mai aveam.
Mă dusei la doamna bancă,
Nevoiașă, o țărancă,
Eu de fel sunt chibzuită,
Cu privirea mai smerită.
O rugai pe doamna bancă,
Socoteala să îmi facă.
Banii care nu i-am scos,
Contul meu cică i-a ros,
Astăzi bani iar am plătit,
Căci banca a socotit,
Că aveam o datorie,
Nu că aș fi lăsat simbrie.
Și s-a întrebat țăranca,
Cum gândește astăzi banca.
Dacă eu dau la vecină,
20 de lei să-i țină,
Și nu-i cer în schimb vreodată,
Suma făcând-o uitată,
Iar vecina îmi dă scrisoare,
Luându-mă la cercetare,
Spunându-mi chiar răspicat!
‹‹ La mine mai ai de dat!
Ce să-ți dau, nu ți-am lăsat?
Pe ăia, de care am uitat?
Da, ți i-am ținut în cont!
Dar acum eu nu mai pot,
ÃŽnchide contul la mine,
Că altfel, nu este bine,
Te trezești la bătrânețe,
Că în loc să ai binețe,
Am să te strig peste gard,
Þi-am ținut banii pe card.
Mai dă-mi încă douăzeci,
Zile bune să petreci,
Altfel te vezi și legată,
Tu ești bună azi de plată.››
Și așa am încheiat,
Contul și cardul uitat,
40 de lei pierduți,
La bancherii cei avuți,
Din simbria nevoiașă,
Am rămas tot păgubașă.
Ce politică de bancă!
Astăzi biata de țărancă!
Pricepi care este treaba?
Banca lucrează cu naiba.