mi-am zvârlit demult
blândețea ca pe-o patimă
deșartă
arma ce-o aflau
dușmanii
când voiau să mă
împartă

și mi-am dezbrăcat
credința-ntr-ale mele
nenorocuri
haina roasă și
murdară
peticită-n mii de
locuri

nu mai cad cu mâna-ntinsă
înspre cerul meu de
piatră
așteptând ca peste
veacuri
să răsar din altă
vatră

azi cuvântul meu ucide ca o
gheară de
felină
ca un colț de întuneric care
mușcă din
lumină