Pe-o hârtie îngălbenită
de soare
sau de crivățul năprasnic din mijlocul
verii
mi-aș scrie toate firele de argint
pe care le-am țesut
sub ochii mei…
Și m-aș arunca de la etajul X
dar separat de trup
să nu mă vadă cineva
când dau cu firele de păr
de bordură…
Să alunec, lin
printre moleculele
de dioxid de carbon,
fără să mă lovesc de ele
gândindu-mă doar la trupul care
l-am lăsat acolo…
la etajul X,
speriat de
curcubeul
cumpărat de un bancher
de la târgul de vechituri…