Cât de dulce-mi e amintirea ce te tine cugeta
Tot de atât de amară e cercarea de-a uita.
Meditând asupra dorului trecut,
Doare atâta...că nimic nu am făcut.

Dute-n colo vino-n coace
Tu al meu gând ce mă face
În ferice a-mi preface
Tot nebunu-mi simțământ
Din tot trupul tremurând.

N-aș indrăni, n-aș incerca,
Să te depărtez din mine n-aș putea,
Dar nu...blestemata rațiune nu mă lasa a visa...
Nu mă lasa...în inima a te purta.

Ce mă face a credea,
Că pentru mine a putea
Vreodată cineva cerca
Să-mi plineasca dragostea?

Nu e nimic să mă convinga
Că nebunia mea nu-i nebunie,
Că visul meu va reuși să-nvinga,
Că simțul meu nu e beție.

Nu e nimic să mă indemne
Spre ce e bine să mă-drepte,
Să nu mă lase a cădea,
Să mă țina drept a cugeta.

Voi mai putea să rabd, să-mi port amărăciunea-n vers,
Voi putea să opresc vreodat al inimii mele mers,
Voi mai putea pe-ascuns să plâng, să strig,să fug
Voi putea vreodat să ies din al durerii mele jug??

Vei reuși vreodat ale mele plângeri să le asculți,
Să-nduri cu mine, spre ferice a căuta
Adânc să mă privești, să nu renunți a incerca.
E câștigul cel mai mare amundoi sa fim uniți.

Totul e ferice când în lume îi iubire
Când ți-i inima vibrânda, inundând de fericire.