numai aceia care nu beau singuri mă pot înțelege
cei mai frumoși cireși înfloresc într-o curte la țară și poate la mănăstiri
aici înveți dimineața cum se pun pliculețe de cuvinte în cana de ceai
aici întâlnești singurul loc de unde încep ultimele păduri neumblate

ești singurul care știe numele frunzelor
pe-al desfrânatelor le-ai uitat și inima ta a născut două fetițe
era nevoie de două asta e sigur
inocența obosește repede
ai fi rămas captiv între vise cu somnul flămând

și dacă v-am împărțit o parte din nopțile mele
suflet v-am dăruit dar voi mi-ați privit trupul ca pe o sticlă goală
poate de alcool
poate de lampă
sau chiar nimic

cum să pun lanț primăverii și voi cum să puneți
piciorul în coastele scărilor de parcă în această pădure nu ne-am întâlnit
să nu ne prefacem
oricât am locui la oraș mugetul copacilor ne paște în sânge
nu scorbură nu
suntem lumina
tăria din viitorul fruct al florii fecundate de vânt

împrimăvărez de asta sunt sigur de două ori împrimăvărez
sau prind rădăcini