Când vine primăvara și soarele dezmorțește pământul,
țăranul nu-și pune întrebări;
el știe că trebuie să pregătească plugul
și semințele; casa lui
miroase a semințe sănătoase;
afară vântul zbicește lutul, el
trebăluiește prin ogradă și așteaptă clipa;
niciodată nu s-a gândit că prea mulți țărani
fac la fel pe pământ;
și-a îngropat copiii și apoi
a aruncat sămânța în brazdă sperând,
și-a îngropat nevasta sau fratele și a aruncat
semințe în brazdă; el însuși când
s-a petrecut a fost aruncat în pământ
ca o sămânță; astfel floarea încrederii
a răsărit pe mormântul lui
odată cu macii din lanul de grâu,
odată cu cicoarea, cu landra, cu rapița;
pe drumeagul din câmp
picioarele țăranului pășesc neștiute,
el
se strecoară uneori printre mașini care vor să-l sfâșie,
printre magii moderni care-i prevestesc sfârșitul;
el aruncă semințe și nu se întreabă
dacă n-ar avea altceva mai bun de făcut,
aruncă semințe cu amândouă mâinile și grâul crește,
și porumbul crește și-l apără, el
aruncă semințe cu amândouă mâinile și apoi
așteaptă, așteaptă,
așteaptă...