Un glas hârâie și se sparge de un zid,
Este al unui corb ce-și lasă umbra perfid
În oameni devastând luciditatea cu microbii absurdului,
Sunetele ascuțite se multiplică sfârtecând urechile surdului.

O voce astmatică horcăie ca o lepră pe sunet,
Este cântecul de moarte al depresiei sfâșiind prin tunet
Psihicul înghițit în vâltorile nebuniei cu fața de halucinații,
Sunetul ce zgârâie delicatețea explodează într-o jerbă de elucubrații.

Þipătul realității pictat de conștiința ce fecundă
Lucrurile zvâcnind în forme policrome ca o tremurătoare undă,
Accidentează ochii ce văd dincolo de văz,
Sângele ia forma cailor ce se hrănesc cu al luminii ovăz.

Corbul mi s-a așezat pe creștetul unui ideal
Scormonind cu ghearele sfera albului irupând ireal
În craterul pielii cu impactul unui meteorit metalic,
Pudra unui înger i-a dizolvat impulsul grotesc, animalic.