existența mea naufragiază
pe trăirile inegale ale singurătății
într-o vază de argilă
arsă de focul ce-i dă viață
pentru a se contopi
cu apa și o floare
ce mai trăiește doar mirosul
dintr-o grădină
pare a fi rodul trecutelor semințe
rădăcini în pământul pierduților pași
ce tremurând se așează
deschid o iluzie la pagina cinzeci și șapte
cu degetele o așez pe un fotoliu
în fața unei lacrimi nesigure
ce-i tremură curcubeul sub gene
naufragiez în mine un vers
dintr-un poem ce plânge.