Statui buimace pe peron
În gara afumată
Ca micșorați,
Între râs și plâns
Jenați și țepeni
Cu priviri golite de ceruri
De sânge
Un șef de gară apatic
Sună plecarea
În aerul electric,
Genunchii ezitanți
Poartă valizele grele,
Toride ale vieții.
Gata,
Trenul a pornit
Călătorii curbați în două
Tulburați
Ațipesc atât de fragili
Ascunși în aripile lor
Fantasmagorice.