Sincer, mă-ntreb unde-și are pielea ta rădăcinile,
și cam ce culoare ai avea dacă mi-ai fi casă.
Pentru toate lucrurile care nu se spun închin vin,
cu toate că mai de folos mi-ar fi un service emoțional,
ca și cum aș plimba prin lume un cărucior fără copil,
gol ca o urmă lăsată de tine în cearșaf.
"oh yes I'm the great pretender" , tolanit verde,
mă-ntreb deseori dacă mâna ta nesigură
mi-ar putea sădi copaci pe spate ca pe munti,
mi-ar putea picta păsări in zbor pe spate ca pe cer.

Pășesc cu atâta nesiguranță uneori
și diminețile sunt reproduse după prima dimineață fără tine
dar totuși pășesc, uite! aș putea muri oricând,
poate scările astea cu pisici duc deasupra tavanului.

Scriu poezia aceasta pentru cutia ta poștală
ca o scrumieră într-o casă unde nu se fumează,
apoi se face seară, noapte, dimineață, lumină,
alta încântată de poemul pentru tine, și la urma eu
împingând un cărucior gol ca o urmă a ta în cearșaf.