timpul trecea mai încet ca de obicei pînă și soarele
se mărise cît o insectă așezată sub lupă
eram fericit deși tata zicea că vine sfîrșitul lumii
și o să murim cu toții eu nu l-am crezut dar
am văzut cum o sută de femei
goneau cîrtița ce se așezase în dreptul soarelui
strigau întruna dumnezeule dacă exiști
cu adevărat fă ceva pentru noi. deodată mama
a stropit pragul cu apă sfințită și
ieșind în mijlocul drumului a îngenunchiat
în colțul lui tata stătea resemnat
parcă cineva i-ar fi plimbat o lumînare aprinsă pe sub nas
pe mine m-au trimis să trag clopotele și era să uit
de emoție că pînă atunci nu mai văzusem cerul de aproape
toți așteptau să se întîmple ceva cînd tata s-a ridicat
și le-a spus gata ajunge fiecare la casa lui
nimeni nu l-a ascultat și el a dezlegat cîinele
să mai dea un ocol casei și să alunge stihiile
doar eu priveam fericit avea
dreptate tata așa trebuia să arate sfîrșitul lumii atunci