pot să mișc. îmi simt trupul strâmtorat între pereții privirii lui M
e la căpătâiul meu și mă imploră ceva. nu pot. zâmbesc din trupul ioanei.
zâmbesc dintr-o mie de trupuri
dintr-o mie de femei
toate cu sexul dezvelit pe câte un pat de spital
M îmi dorește ceva
dar eu nu înțeleg ce.
se roagă în felul ciudat al însoțitorilor
cu spatele la mine se roagă.

e prea înalt de-acum
nu mai ajung la chipul lui prelung ca o stalactită.
M îngheață în mine mă învelește cu propria lui spaimă
îmi apasă degetul pe buze
în semn de orice. tac. mă întind
până dincolo de salon
de spital
de orașul acesta
dincolo de toate orașele și satele prin care am trecut vreodată.
pot să mișc. dar nu o fac.
rămân în moarte cu o indecență stranie.
rămân aici unde știu că M nu mă poate ierta.
pielea lui friabilă sângerează în palme
îi ghicesc gândurile în picăturile de sânge care-mi cad ca niște flori pe cearceaf.

deodată mă sărută cu buzele lui foarte portocalii

mă sărută prelung și solar. M e tot oranjul din mine

pot să mă mișc dacă vreau. dar nu o fac.