îți trimit în exil propria-mi conștiință
reîntoarcere în toamna primei iubiri

cerul acesta îmi poartă norii minijupe
mă prinde boem de genunchii transparenți
copacii îmi deapănă ultimul verde
un bocet se întinde spre mine
vântul

din palmă
păsării cosmopolite
rezem linia vieții
cutată ușor ca o pretinsă
strânsoare a mâinii
spre contopire

doar gândul meu rotocoale de ieri
făcându-mă a câta oară telurică