când n-am ce face
leg stâlpii din fața casei tale cu venele
te chem la un ceai de lămâie
așa ambiguu cum ești
îți cad oase din lună
mă tăvălesc în ochii tăi
ca două nefolositoare spații
și vad cum
moartea își leaga picioarele de inimile noastre
umplute cu heliu

când când n-ai ce face
rupi ceaiul în bucăți albe de noapte