Ce copil ești! Abia ai deschis ochii și vorbești de viață.

Oare știi câtor oameni le e rușine de ei, nu te pot privi în față,
Știi câți părinți plâng seară de seară, se roagă
Pentru băiețașul lor, care stă în cartier și în vene-și bagă?

Bătrânii își fac cruce când se pregătesc la culcare să meargă,
Eu nu am necazuri. Nu m-am mai rugat de mult, parcă...

Așa e! Că noi ne rugăm doar când avem nevoie de Iisus,
Dar nu ne-a păsat când pe cruce a fost pus,
Acuma e de-nțeles de ce speranța noastră s-a dus,
Nici lui Iisus nu-i mai pasă! Þi-am spus,

În viață totul are un preț, mai mic sau mai mare. Depinde câți bani ai tu sau tati-n buzunare.

La coadă, la pâine stau copii și pensionare,
Dar puștii sunt șmecheri, au mulți bani, stau cu venele sparte-n spitale,

Acuma, cărțile sunt prăfuite, aruncate pe rafturile aproape goale,
În licee parcă miroase a fum; nu știu dacă de țigară
Sau dacă șmecherașii s-au dat și ei pe iarbă.

Bucureștiul e plin de gunoaie, așa e,
Iar tu critici asta, dar te-ai duce să-ți arunci hârtia la coș, oare?

Nu-mi spune tu mie cum e viața; ai grijă de a ta, puștiule!