măcar de mi-ar fi toamnă
aș merge pe alei de frunze
cu tine în vene
aș cresta cerul plumburiu cu unghia
te-aș scoate de sub nori
în mine sânge să fii măcar un anotimp
măcar de mi-ar fi liniște
aș împacheta durerea în cutii de ură
le-aș expedia altor muritori
minutul acesta aduce frica
ea îmi adulmecă pielea
naște monștrii diformi ca negi
măcar de mi-ar fi inimă
aș simți porți grele ferecate în mine
în ceasul ultim al
schizofreniei lumii
aș bate cuie în conștiință
pași pe umbre aș inventa
măcar de mi-ar fi lună
să umblu ca o nebună între alei închipuite
să rup cămașa de forță
în care m-a prins iluzia unui tu
acum frigul ăsta îmi paralizează
organele iubirii

măcar de mi-ar fi toamnă