Cînd cobori din pat, unduitoare, și-ți pui talpa rece pe podea
Mă faci să cred că-i vina tălpii tale cînd se coboară toamna
Grea.
Iar cînd cu buzele mi-atingi privirea înghețată de privire
Mă faci să sper că oasele vorbesc, fărîmițînd amurgul rece
In neștire.
Cînd părul ud ți-l strălucești cu rouă și albine rătăcite
Lumina pe șosea se-ascunde-n ploaie, tot încercînd privirea ta
S-o uite.
Acum, cînd trec printre vitrine cu pîine proaspătă și vise
Te văd întinsă cu sînii albi lipind pămîntul de-nserare,
Iar coapsele sculptînd abisul din abise,
Și-mi pare că-ntre noi sunt rotocoale de zăpadă
Ce-aleargă-nnebunite spre nopțile de toamnă
Din talpa ta cea rece și vrînd
Să doarmă…