Adesea oglinzile-mi
rasplatesc ipocrizia de
a le privi...
Intr-o cavalcada
de linii, de puncte
convergente in
jocurile luminii disting
fenotipic mandria
de a arata.
Umilinta de a gandi.
Plansul tau spaland
cu lacrimi tarzii
o despartire de proba,
degenerata-n vesnic.
Am invatat sa ignor amintirile.
Acum imi aleg cu grija
anotimpul potrivit.
Primavara ma indragostesc.
Iarna-mi iau car.
Toamna pun muraturi.
Vara-mi iau sanie.
Primavara urmatoare
imi hranesc gospodareste
conturile flamande.
Iarna urmatoare asortez
iubirii din trecuta primavara
muraturile toamnei precedente.
In rest fascinez femei cu logoreile mele.
Asa n-am timp de amintiri.
Si usi, mereu inchise,
stau in calea liniilor,
a punctelor prafuite,
inutil convergente-n lumina,
fenotipic generatoare de imagini...
trecute.
Moarte.
N-ai cum sa mai traiesti.
Nu cred in ciorbe reincarnate.