mi-ai spus că pot să fiu croitoreasă
să-ți fac o haină precum scriu poezii
cu mâna mea să-mi țes o rochie de mireasă
brodând pe voal cum am visat să fii

nu te-ai gândit că pot să mă rănesc
cu vreun ac subțire ce mi-o intra în piele
atât voi ști pe lume, să cos și să iubesc
paiete din cerneală și visuri de prin stele

abia atunci e timpul să iei un ac și ață
ca să-mi brodezi în pântec albastru mozaic
adună-mă întreagă ai grijă doar la față
când ochii către tine aș vrea să mi-i ridic

de-oi renunța la foarfeci la singurul meu crez
sfârșitul va să fie un început de vis
nu te-ntrista e vremea să-ncep să croșetez
un Rai, un Iad, o lume și-un colț de Paradis