arunca-ma si pe mine o pata pe tabloul acela
unde caii pasc iarba pe dealul obosit
ei nu privesc la luna ce atarna
sub stelele dornice a se oglindi in ea
ei pasc
negandind la roua diminetii ori la arta verde albastra
si sub copitele aspre si grele nu cauta a mangaia nici pamantul nici frunza moarta

arunca-ma pe mine sa le fac pe toate acestea
sa mangai pantecul pamantului si verdele albastru
sa plang iubirea neiubitelor astre
ce isi asteapta implinirea ratacind timpul craiului
sa adulmec roua ce-mpreuneaza praful
ca pe un farmec al iubirii dintai...

Doamne, ce miros de iarba cruda e acolo unde totul e uitat de pasii lor
intre praful acela si roua ce se usuca
a dor