Nemișcați în staticul efemer
al unei eternități închipuite
ne ducem anevoie pașii
pe alei între cripte,
rezemați în cruci
furate de pe umerii noștri.
Mai luăm câte una
pentru ficare umăr...furat...
în detalii ce nu sunt ale noastre;

Ne fărâmăm întregul incomplet
fără viață și rupt,
izbit cu semne de-ntrebare
ce sunt doar imagini trunchiate
ale adevarului torsionat
după chipul dement al rațiunii;
ne recunoaștem empiric
hedonismul senzual al unei idei
ce amorfic se transormă într-un gând;

Intelectualii gândesc în orgasme
penetrând ignoranța cunoașterii,
mimând masturbări cognitive
amorezați de gândul suficienței,
iluzoriu salvați
într-un raven mai mare
ce nu-l mai pot străbate;

Din golul rațiunii, frustă...
de lipsuri... mă gândesc,
mă înarmez...cu gândul la tine
și-mi ies jumatate...
am spart pușcăria gnozei
unde-mi eram gardian;
și-atât sunt de mare
și-atât pot să cresc
și-ntr-un ultim cuvânt:
Te IUBESC.