ploaie măruntă peste umerii mei
scot aburi domoli ca o pâine pe vatră
și mama și tata mi se frâng între mâini
de parcă la gard au ieșit să mă vadă

nu-i nimeni spun înapoi la culcare
pe uliți doar timpul întoarce acasă
de frică icoana-n perete tresare
iar sarea mirată șoptește pe masă

învinețesc de vin și îmi simt limba
crăpând butaci în gură precum gerul
înțepenește lemnul porții dimineața
când luna spânzurată spurcă fierul

aprind sub haină felinarul ferind vântul
pândindu-mă-ntre casele de ceață
mai dor mi-a fost să mă ascund
în hainele acestea de paiață

îmi încolțesc în buzunare boabe
iar lutul meu se bucură și cântă
că păsările cerului știu când mâna
atârnă lângă trup prea blândă